2006-2007

Transcriere jurnal:

Sfarsit de an... Ce imi amintesc cand ma gandesc la 2006? August, Liviu, iar restul sunt doar chestii secundare sau prea incetosate pt a le aminti.... Parca pana in august nu ar fi fost nimic... Ma rog, nu chiar nimic, dar parca eram amortita...

Apoi a venit el... Si, cu toate ca, odata cu el, m-am simtit in viata, toata aceasta perioada mi se pare ireala, parca ar fi doar un vis din care astept cuminte sa ma trezesc... Si totusi sper sa nu ma trezesc, pentru ca de cand sunt cu el gust dintr-un cocktail de senzatii ce pare nesfarsit...

Liviu ma face sa ma simt protejata, fragila, dorita, iubita, puternica, uitata, fericita, trista... trairi opuse, si, desi nu sunt toate placute, ma simt grozav... Pana sa fiu cu el aveam intrebari fara raspunsuri... Si acum mai am, dar sunt ceva mai putine.... Iar inainte, nu ma cunosteam asa de bine...

El a facut anul acesta sa merite. Cu el cred ca am fost eu... Adica sunt eu tot timpul, dar nu in totalitate cu ceilalti... Cu unii am niste limite, cu el nu... Ii pot spune orice, putem aborda orice subiect (uneori abia dupa c trecem de primele momente, ceva mai ciudate in unele cazuri ;)) )

Am descoperit ca pot apara ceva in care cred cu toata fiinta mea. De asemenea, daca vreau ceva cu adevarat, nu mai las orice obstacol sa imi stea in cale (dar inca depinde d obstacol)

Regret ca nu am chiulit mai mult de o zi de la germana, caci ziua aceea petrecuta cu el mi s-a parut minunata...M-a indus intr-o stare de beatitudine in care uitasem de minde, uitasem de el, uitasem de tot... Ma interesau doar senzatiile, dar nu le vanam in mod constient, tot ce faceam venea de la sint... Si fiecare sarut imi era o noua doza...
Dar ok! Desi momentele precum acela sunt extrem de placute, ceea ce imi aduce acei fluturasi de fiecare dats este amintirea pupicului pe obraz, pe care mi l-a dat in Herastrau... Eram cu ochii inchisi si chiar nu ma asteptam...
La fel, m-a surprins si cu primul nostru sarut... cu primul "te iubesc" rostit... Daca stau sa ma gandesc, chiar e imprevizibil... Dar poate ca spontaneitatea aceasta e si motivul pentru care m-a putut pastra a lui pentru atata timp...

Vreau sa ii fiu alaturi si vreau sa imi fie si el mie... Dar nu doar la figurat, ci si la propriu... Distanta ne desparte nu doar prin kilometri... Totul ar fi altfel daca am fi din/in acelasi oras... Ritmul ar fi fost si el altul, dar deocamdata nu ma deranjeaza stagnarea/ viteza cu care inaintam...

Ma deranjeaza absenta imbratisarilor, a saruturilor, a atingerilor si a pasiunii... Absenta lui... Absenta mea... Si asa va fi pana la sfarsit... Si desi stiu acestea, nu ma pot opri, nu pot spune "gata" ... Nu cred ca mai sper la vreo schimbare de situatie... Dar tot il vreau, chiar daca suntem aproape atat de rar, iar restul timpului ne construim relatia pe amintiri, cuvinte si vise... Tot ce vreau e ca si el sa vrea sa viseze cu mine in continuare... Vreau sa fim impreuna si la anu' p vremea asta.... Si mai vreau sa fie fericit, pt k merita... Iar pt mn, vreau sa-mi fie bn la vara, sa intru oriunde ma voi hotari pana la urma... Si mai vreau ca lumea sa fie un loc mai bun... Si mai vreau multe, dar alea mai pot astepta...